POLONEZII DIN SUDUL BUCOVINEI

1. Așezare, situația demografică și organizarea în teritoriu

Primele comunităţi poloneze din spaţiul românesc apar după 1795 când, odată cu destrămarea statului polonez independent, grupuri compacte de poloni s-au stabilit în principal în Bucovina şi, secundar, în Basarabia, Moldova și Muntenia. 

Autoritățile imperiale austriece au colonizat în Bucovina specialişti în minerit din Bochnia şi Wielicza, în vederea valorificării zăcământului de sare de la Cacica (1790-1791). Ulterior, au fost aduşi meşteri în prelucrarea lemnului şi a sticlei, lucrători la căile ferate, funcţionari, învăţători şi slujitori ai Bisericii, proveniţi în special din regiunile Bochnia şi Kalusza. 

Un alt grup între polonezii stabiliţi în Bucovina era format din gorałi (munteni) din ţinutul Czadca (azi în Slovacia), așezați în Soloneţu Nou, Poiana Micului, Pleşa (judeţul Suceava), Laurenca, Davideni-Zrąb, Dunawiec (regiunea Cernăuţi, Ucraina). Polonezii proveniţi din valea râului Kisuca s-au aşezat în localităţile Panca, Pătrăuţii de Jos (zona numită Arşiţa), Păltinoasa. 

În prezent, etnicii polonezi din Bucovina locuiesc compact în localităţile Cacica, Soloneţu Nou, Poiana Micului, Pleşa, Bulai (Moara), Ruda (Vicşani), Păltinoasa – judeţul Suceava –  Tereblecea, Davideni-Zrąb, Huta-Veche, Pătrăuţii de Jos, Crăsnişoara Veche (regiunea Cernăuţi, Ucraina). 

În conformitate cu rezultatele Recensământului populației și locuințelor din 2011, rubrica Populația stabilă după etnie, ponderea etnicilor poloni la nivelul județului Suceava era de aproximativ 0,30% (1922 etnici polonezi, la o populație stabilă de 634.810 locuitori).

Organizația centrală a polonezilor din spațiul românesc, Uniunea Polonezilor din România (UPR), este formată din 14 asociații, situate în 11 localități sucevene (Suceava (sediul central), Solonețu Nou, Poiana Micului, Cacica, Siret, Rădăuți, Moara, Păltinoasa, Vicșani, Pleșa, Gura Humorului și 3 localități extra-sucevene: București, Iași, Constanța.

2. Obiceiurile (tradițiile)

Comunitățile polonezilor bucovineni din secolul XXI păstrează două tipuri de obiceiuri (tradiții): religioase și laice.

În cadrul tradițiilor religioase, cele mai importante sunt cele legate de tradițiile pascale, pelerinajul de la Cacica de Sf. Maria Mare (15 august), „sărbătoarea roadelor” (Dożynki) și tradițiile de Crăciun.

În cadrul tradițiilor laice avem următoarele: Ziua Constituției (3 mai), festivalurile de poezie consacrate poeților Adam Bernard Mickiewicz (1798-1855) și Maria Konopnicka (1842-1910), festivalul folcloric internațional „Întâlniri Bucovinene” (Bukowińskie spotkania), Zilele Culturii Polone în România și  Ziua Independenței (11 noiembrie). 

• Obiceiurile (tradițiile) religioase
  • Tradițiile pascale

a. Manifestările legate de aceste tradiții sunt deschise, de regulă, în luna februarie prin Întâlnirea de „Lăsata Secului” (zapusty), înainte de Postul Mare (Wielki Post), organizată la sediile fiecărei filiale a Uniunii Polonezilor din România, cu participarea obligatorie a unui prelat. Uneori, în textele oficiale ale Uniunii Polonezilor din România, apare sintagma „banchetul de lăsata secului” (zapustnej biesiadzie).

b. În Soloneţu Nou, de pildă, ciclul obiceiurilor de Paşti este deschis de Duminica Floriilor, numită şi Duminica Verde. În bisericile catolice se sfințesc ramurile de salcie (simbolul învierii şi al vieţii), pe care femeile le agaţă pe pereţii casei şi ai altor construcţii din gospodărie pentru a le feri – conform tradiţiei poloneze – de vrăji, boli, incendii, furtună sau de orice altă primejdie. După ce vor fi arse, cenuşa lor va fi folosită în Miercurea Cenuşii (data de începere a următorului post pascal) de către preot, care îi va însemna cu ea pe credincioși pe frunte în semnul crucii. Această cenuşă mai este folosită şi la “tămăduirea” vacilor, primăvara, când sunt scoase la păşunat, pentru a le feri de boli.

În Joia Mare, după ultima slujbă  de după-amiază, clopotele bisericii sunt legate în semn de doliu, sunetul lor fiind înlocuit până în noaptea Învierii de bătăi în bucăţi de lemn numite kołatki. Vinerea Mare este ziua doliului absolut, ziua în care în navele laterale ale sanctuarelor se dezveleşte mormântul Domnului frumos împodobit, la care fac de gardă tineri polonezi îmbrăcaţi în uniforme militare numiţi baiași. Evident, acest tip de îmbrăcăminte simbolizează/recrează uniformele militarilor romani care au păzit mormântul lui Iisus Hristos. 

Sâmbăta Mare sunt sfințite coșurile cu alimente. În coş se aşează pasca, sare, ouă fierte, ouă vopsite, şuncă, hrean, un mieţut din aluat sau unt şi dulciuri. Oul reprezintă simbolul unei noi vieţi, a speranţelor şi a forţelor ce însufleţesc natura, hreanul şi sarea întruchipează simbolurile chinurilor lui Isus Cristos răstignit pe cruce, iar untul ne aminteşte de shimbarea păcatului în credinţă şi a tristeţii în bucurie. Alimente vor fi mâncate în duminica Paştelui, după întoarcerea de la Sfânta Liturghie a Învierii. Conform tradiţiei poloneze, gospodarul nu are voie să doarmă în această zi, ca să nu-i putrezească fânul în brazdă.

A doua zi de Paști se numește „lunea udă”. Obiceiul este ca, până la amiază, polonezii din Solonețu Nou să se stropească, unii pe alții, cu apă, pentru a chema belșugul.

c. Tot în cadrul tradițiilor pascale se încadrează și Święcone – împărțirea cu oul sfințit, organizată în privat, în cadrul gospodăriilor poloneze, dar și în public. În această situație, święcone este organizată la Suceava de către UPR, cu participarea conducerii acestei organizații, alături de reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai conducerilor organizațiilor celorlalte comunități etnice din județul Suceava.

2.2. Pelerinajul de la Cacica

Este efectuat începând cu 1905, pe data de 15 august, la Basilica Minor din Cacica. Biserica a fost construită în perioada 1903-1904 în stil neogotic din piatră cioplită și cărămidă presată (din exterior, pare a fi construită numai din cărămidă roșie), după proiectul realizat de către arhitectul Teodor Marian Talowski, profesor la Politehnica din Lemberg (fostul Lwów, astăzi Lviv, Ucraina).  

Un element suplimentar de atracție pentru turiști este replica celebrei grote din Lourdes (Franța), finalizată în 1936 în stil neogotic, împodobită cu un nou altar în 2010. 

Biserica este vizitată intens de turiști în timpul pelerinajelor efectuate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de către romano-catolicii de pretutindeni (majoritatea polonezi). Cu ocazia acestui pelerinaj, sunt vizitate de către pelerinii sosiți din Polonia și comunitățile poloneze din Solonețu Nou, Poiana Micului, Bulai (comuna Moara) și Pleșa.

De Basilica Minor din Cacica și relațiile sale cu Vaticanul se leagă și alte manifestări religioase ale polonezilor bucovineni.

Astfel, la 17.05.2009 a fost dezvelită și sfințită statuia papei Ioan Paul al II-lea, amplasată în fața catedralei cu hramul Sf. Ioan Nepomuk din Suceava. 

La 15 august 2010 a avut loc la Cacica inaugurarea festivă a pieței și monumentului Ioan Paul al II-lea. În timpul festivităților de la Basilica Minor au fost prezenți deputatul Henryk Siedlaczek, europarlamentarul Bogdan Marcinkiewiecz, conducerea UPR și autorii monumentului, executat în Polonia și dăruit bisericii de către districtul Rybnik.

2.3. Dożynki (Sărbătoarea Recoltei/Roadelor)

 De peste 10 ani este organizată, de regulă, la Solonețu Nou în luna septembrie, în ultima zi a manifestărilor „Zilelor Culturii Polone în România. Are la bază o  tradiție religioasă polonă din secolul XIV, de a aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru roade. În principal, această sărbătoare constă în expunerea de roade caracteristice fiecărui sat din jud. Suceava locuit de etnicii polonezi și spectacole coregrafico-folclorice. În calitate de invitați de onoare participă conducerea UPR și diplomați de la Ambasada Republicii Polone din București.

2.4. Tradițiile de Crăciun

Sărbătorirea Naşterii Domnului începe pentru polonezii din sudul Bucovinei în dimineaţa zilei de 24 decembrie. Atunci băieţii (care au, de obicei până la 16 ani) umblă „cu bradul”. Ei merg pe la case şi spun o poezie despre naşterea Pruncului Iisus, făcând urări de bine gospodarilor. Gospodarul, la sfârşit spune: “Dă, Doamne!” şi îi cinsteşte pe copii cu bani (în trecut se dădeau mere, nuci, colaci).

În după masa zilei de 24 decembrie se așteaptă colindătorii și se pregătește masa festivă de Crăciun. Sub faţa de masă se aşterne fân, amintind de locul naşterii lui Iisus Hristos.

Pe masă se aşează mâncărurile de post: grâu fiert, colţunaşi, peşte, ciuperci, sarmale fără carne, iar numărul felurilor de mâncare trebuie să fie impar.

Când apar pe cer primele stele, familia poloneză, îmbrăcată festiv, se adună la masă. Tatăl sau mama începe Wigilia (din Lat. Vigilia = veghe, strajă) cu semnul crucii iar membrii familiei rostesc: “Tatăl Nostru”, “Bucură-te Maria “ şi “Slavă Tatălui”. Apoi, înainte de masă, urmează un ritual unic: împărțirea cu opłatek (cuvânt derivat din lat. oblatum = dar sacru).

Acest obicei religios specific numai polonezilor datează din secolul XV. Acesta are loc înaintea începerii Cinei de Ajun (24 decembrie) și simbolizează împăcarea, iertarea, disponibilitatea de a împărți pâinea (ostia, opłatek) cu alții.

La miezul nopţii toţi polonezii merg la biserică şi participă la slujba oficiată în amintirea primului omagiu pe care l-au adus păstorii săraci din Betleem Mântuitorului nou născut.

În ziua de ajun sau în zilele de Crăciun se mai desfășoară un obicei specific numai polonezilor: Festivalul „La ieslea Domnului” (Jasełka)

Expresia „Jasełka” provine din vechiul cuvânt polonez „jasło” = staul) – spectacol ce prezintă alegoric naşterea lui Iisus, organizată pentru prima dată în Polonia la sfârșitul sec. XIII.

La această manifestare culturală tradițională a polonezilor bucovineni, desfășurată la toate sediile UPR din județul Suceava, sunt prezentate scenete legate de sărbătorirea Crăciunului, prezentate de copii preșcolari și școlari de la Școlile Generale din comunitățile polone de la Poiana Micului, Cacica, Moara, Solonețu Nou, Pleșa și de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, unde polona se predă în calitate de limbă maternă.

3. Tradițiile laice

3.1. Ziua Constituției (3 mai)

A fost sărbătoare națională a Poloniei în perioada interbelică și a redevenit sărbătoare națională în acest stat începând cu 1991. „Legea guvernamentală” sau Constituția a fost adoptată în vremea regelui Stanisław August Poniatowski al Poloniei (1764-1795), la 3 mai 1791, considerată de specialiști cea mai veche constituție de tip modern a Europei. 

Cu această ocazie, în cadrul filialelor UPR din România se vorbește despre semnificația evenimentului din 3 mai 1791, sunt recitate poezii și cântece patriotice poloneze, puse în scenă dansuri tradiționale poloneze, vernisate expoziții de artă plastică etc. 

În ultimul deceniu, polonezii bucovineni o mai sărbătoresc pe 3 mai și pe „Regina Coroanei Poloneze” (= Sfânta Fecioară Maria), denumire dată de regele Jan Kazimierz în 1656, sintagmă (și sărbătoare) preluată de către autoritățile poloneze din secolul XXI, impusă mai mult în conștiința publică post 2010.

3.2. Festivalul de poezie „Kresy”

Cuvântul Kresy (frontiere) desemnează în principal teritoriile de răsărit ale Poloniei interbelice (1919-1939), anexate post 1945 de către URSS. Acestea au făcut parte până la sfârșitul secolului XVIII din vechea Republică nobiliară sau Uniunea Polono-Lituaniană. Acest festival anual, inițiat în 1992, este consacrat poetului Adam Bernard Mickiewicz, legendarul luptător cu arma scrisului și a elocinței pentru eliberarea patriei sale natale. Prima etapă, națională, se desfășoară în lunile mai-iunie, la Suceava. Aici sunt selectați recitatorii din poeziile lui Mickiewicz, care vor reprezenta diaspora polonă din România la concursul internațional de recitare al diasporei polone, desfășurat în luna decembrie la Białystok, Polonia. 

•  Festivalul de poezie Maria Konopnicka

Festival internațional de poezie pentru diaspora polonă, inițiat în anul 2000. Prima etapă, națională, se desfășoară la Suceava în prima parte a anului, de regulă în luna mai. Aici se selectează recitatorii care vor reprezenta în Polonia diaspora polonă din România. 

3.4. Festivalul folcloric internațional „Întâlniri bucovinene” (Bukowińskie spotkania)

Inițiat de etnograful polonez de la Casa de Cultură din Piła, Zbigniew Kowalski în 1990, ajuns în 2019 la cea de-a XXX-a ediție. Primele nouă ediții ale festivalului s-au desfășurat la Jastrowie și în alte localități din Polonia, apoi însă acesta s-a „internaționalizat”, ajungându-se la mai multe etape anuale ale acestui festival, desfășurate în Polonia, Ucraina, România (la Câmpulung Moldovenesc!), Ungaria și, sporadic, în Germania, Slovacia și Republica Moldovva. UPR a fost reprezentat la acest festival de către ansamblul „Sołonczanka” din Solonețu Nou, inițiat și condus de Anna Zielonka și „Mała Pojana” din Poiana Micului, format și condus de Agnieszka Polaczek.

• Zilele Culturii Polone în România

Manifestare cultural-științifică inițiată în 1999, ajunsă în anul 2019 la cea de-a XXX-a ediție. Cu puține excepții, acest eveniment de prestigiu se desfășoară în luna septembrie, când au loc următoarele manifestări cultural-științifice: simpozion științific internațional (în principal participanți din Polonia, România, Ucraina și Republica Moldova), lansări de carte, spectacol (cu participarea unor formații de prestigiu din Polonia și România), proiecții cinematografice, expoziții, vizitarea unor monumente istorico-religioase. 

•  Ziua Independenței 

            La 11 noiembrie 1990, polonezii din București sărbătoreau pentru prima dată post 1950 în mod public, în România, Ziua Independenţei (Poloniei). Data a fost aleasă de autoritățile Poloniei pentru faptul că la 11 noiembrie 1918, generalul (apoi mareșalul) Józef Piłsudski prelua puterea și devenea Șeful Provizoriu (Tymczasowy Naczelnikie) al statului polonez.

            După 1990, Ziua Independenței este sărbătorită în toate comunitățile publice din România prin evocări ale evenimentului, poezii și cântece patriotice, spectacole musical-coregrafice etc. La manifestările organizate în acest scop de către conducerea UPR participă în mod obligatoriu personal diplomatic de la Ambasada Poloniei din București. 

4. Legende și povești

Așa cum este și firesc, legendele și poveștile polonezilor bucovineni sunt legendele din patria-mamă, Polonia. Ele sunt publicate prin intermediul revistei lunare „Polonus”(apărută în 1991) sau prin intermediul revistei lunare pentru copii „Mały Polonus” (Micul Polonus), tipărită. Legendele în cauză sunt prezentate copiilor polonezi care învață limba polonă în calitate de limbă maternă la grădinițele din localitățile Moara Nică, Poiana Micului și Solonețu Nou, în școlile gimnaziale din Baineț, Cacica, Moara Nică, Păltinoasa, Pleșa, Poiana Micului, Siret, Solonețu Nou, în clasele speciale de la liceul Lațcu Vodă din Siret, Colegiul Național „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava 

Prin sondaj, am văzut că următoarele legende și povești sunt cele mai cunoscute în localitățile sucevene mai sus menționate. 

4.1.Legenda balaurului de la Wawel

S-a întâmplat demult, demult, pe vremea când în Cracovia domnea regele Krak. La poalele colinei Wawel, pe care se înălţa castelul regal, într-o peşteră trăia un balaur – un monstru înfiorător ce scotea flăcări pe gură. Devora oi, berbeci, boi şi vaci, până când într-o zi a cerut să-i fie adusă regina Wanda, frumoasa fiică a lui Krak. Mulţi cavaleri viteji au încercat să omoare balaurul, dar în zadar. Toţi şi-au pierdut viaţa.

Balaurul a fost învins de către un cizmar isteţ pe nume Skuba. Dar nu cu forţa, ci printr-un şiretlic. În ce fel? A umplut blana unui berbec cu sulf şi smoală, pe care a cusut-o şi a aruncat-o lângă vizuina balaurului. Imediat balaurul, lihnit de foame, a mâncat gustosul berbec, dar pe loc a simţit un foc în pântec. Sulful şi smoala îl ardeau şi, pentru a-şi potoli arzătoarea sete, a alergat spre apele Vistulei. A băut fără să se poată opri… S-a făcut tot mai gros, până ce, în cele din urmă, a pleznit, cu mare zgomot, în mii de bucăţi. Cracovia a fost cuprinsă de o mare veselie. Regele, regina şi toţi locuitorii au scăpat de îngrozitorul monstru.

Orice copil polonez cunoaşte legenda despre balaurul de la Wawel, despre regele Krak şi abilul cizmar Skuba. Din fericire, până în zilele noastre a rămas doar această poveste şi vizuina balaurului în faţa căreia turiştii pot contempla uriaşa sculptură a înfiorătorului balaur scoţând flăcări pe gură.

4.2. Wars și Sawa

            Demult, demult tare pe malul Vistulei locuia un tânăr pescar pe nume Wars. Într-o bună zi, pe când se îndrepta către râu ca să întindă năvoadele, a auzit un cântec:

„Șapte valuri mă păzesc

și fulgere șapte

Cine de ele nu se teme

Aici să se arate”.

            Cântecul era cântat de o fată. Iar glasul era atât de frumos, dulce și armonios, încât Wars n-a stat nici o clipă la îndoială:

     – De nimic nu mi-e teamă! a strigat el. A sărit în luntre și a plecat. Doar ce s-a îndepărtat de mal, că s-a dezlănțuit o furtună strașnică.

     – O să-ți rupem vâslele! șuierau fulgerele.

     – O să-ți rup năvoadele în bucăți! urla vântul.

     – O să-ți scufundăm luntrea! amenințau valurile.

     Dar Wars plutea atât de repede, încât nici vântul, nici valurile, nici fulgerele nu-l puteau ajunge. 

     Când a ajuns în mijlocul râului, printre valurile furioase, a zărit o siluetă ciudată – jumătate pește-jumătate fată. Era o sirenă. S-a mirat Wars. A venit mai aproape. A întins mâna. 

     Sirena i-a întins un scut și o sabie. Și dintr-o dată… s-a prefăcut într-o preafrumoasă fată. 

     – Mă numesc Sawa – a zis ea. Acum mă vei apăra pe mine, vei apăra râul și orașul. 

     Apoi a fost ca-ntr-o poveste: viteazul Wars și frumoasa Sawa au trăit fericiți mulți ani, iar pe maulul Vistulei s-a înălțat un oraș – Varșovia.

4.3. Frumoasa Bałta

În adânc de codru, pe malul unui lac mare și frumos trăia într-un măreț castel prințesa Bałta. Tatăl ei, Baltic, murise când ea era mică.

Nu avea nici frați și nici surori. Mama și rudele o alintau. De aceea manifesta dispreț pentru toți și pentru toate. Nimeni nu îndrăznea să i se opună. Doar bătrâna ei doică o certa adeseori…

Când Bałta a împlinit 15 ani a început să organizeze petreceri. Din cele patru colțuri ale lumii soseau cavaleri. Dar Bałta? Îi legăna cu promisiuni deșarte, le cerea dovezi de dragoste. și pe fiecare îl întreba dacă n-a văzut „apa cea fără de capăt”. Le poruncea să străbată țara și să caute „apa cea mare”. Dar nimeni nu o putea găsi. Mulți cavaleri, din această pricină, și-au luat zilele.

– Bałta, fetița mea, fie-ți milă de acești tineri cavaleri. Alege-ți unul și-ți vom face o nuntă nemaipomenită.

– Nu vreau să fiu nici logodnică și nici soție. Vreau să fiu liberă.

Neamurile nefericiților cavaleri s-au sfătuit cum să o pedepsească pe prințesă. Când ea a aflat, a trimis o slugă la vrăjitoarele de pe Muntele Pleșuv. Dar acesta s-a rătăcit și s-a înecat în mlaștină. S-a înfuriat prințesa: 

– Ce ținut respingător! Doar pădure și mlaștină! Fără apa cea mare.

            În acel moment, în fața ei a apărut o femeia înaltă, cu părul blond și într-o mantie azurie.

     – Sunt zeița Apei Mari și-ți voi da atâta cât dorești. Dar trebuie să îți ispășești greșelile. Vei deveni Apa cea Mare. Ai să îngenunchezi și ai să te rogi până zeii se vor milostivi de tine și te vor lua în pădurea sfântă.

     Într-o clipită pământul s-a transformat în Apa cea Mare. În amintirea bunului rege Baltic, oamenii au numit-o Baltica. și astfel s-a născut Marea Baltică, unde își ispășește păcatele prințesa Bałta.

Uită-te pe hartă: stă în genunchi cu fața către răsărit. Mâinile împreunate pentru rugă sunt Golful Finic, capul și gâtul formează Golful Botnic, genunchii – Golful Gdansk, iar picioarele – Skagerrak.

4.4. Fuga

O minunată prințesă stătea fermecată într-un palat pe un vârf de munte, sub puterea unei vrăjitoare. Aceasta o păzea ca pe ochii din cap. Tânărul prinț, care era logodit cu prințesa, degeaba umbla împrejurul muntelui și se uita la fereastra palatului pe unde logodnica lui își petrecea vremea în așteptări. Nu arareori plângea cu lacrimi amare. O ghicitoare însă miluindu-se de dânsul, i-a promis s-o scape pe domnița fermecată. Sub chip de porumbel, s-a urcat pe gratiile ferestrei de la camera prințesei și i-a zis:

– Iată, ai un pieptene, o perie, un măr și un cearșaf. Pleacă din palat. Dacă te va urmări vrăjitoarea, aruncă mai întâi pieptenele și-apoi fugi cât poți mai tare. De te va fugări mai departe aruncă peria și pe urmă mărul. Dacă nici atunci nu va înceta să te gonească, aruncă cearșaful și vei ajunge la palatul tatălui tău. 

Frumoasa prințesă mulțumi porumbelului pentru toate. Nu mult după aceea, în cea dintâi joi după lună nouă, încălecând pe lopată și strigând: „Știi nu știi, drace, hii!” vrăjitoarea a plecat la Muntele Pleșuv. Atunci, pe la revărsatul zorilor fugi și prințesa din palat. Alergă ea din toate puterile, gâfâind, dar când se uită înapoi, vede cu groază că vrăjitoarea, care o păzea cu strășnicie, vine în goană călare pe un cocoș voinic și-i gata s-o ajungă.

Atunci aruncă pieptenele în urma ei și, numaidecât se uită, pieptenele se și prefăcuse într-un râu lung de-o milă și lat de-o milă, iar apoi din el s-a întins un râu mare. Soarele, care tocmai răsărea, a început să lumineze apa albastră. Se bălăceau în ea cârduri de gâște și rațe sălbatice, iar rândunelele în zbor repezit o băteau cu aripile negre. Vrăjitoarea, oprită pe loc de curgerea vijelioasă a apei, se uita spumegând de inimă rea, cum pe malul celălalt frumoasa prințesă pleacă în voie mai departe, cu pași grăbiți. Încălecă însă pe cocoș, se aruncă în apă, o trecu repede și se luă iar după fugară.

Prințesa s-a îngălbenit de spaimă, dar aruncă înapoi peria, se uită și văzu cum fiecare fir de păr se preface într-un copac. Se ivi astfel un codru uriaș, întunecos, des și de nepătruns! Urlau în el haite de lupi, iar vrăjitoarea, oprită în drum, o zi întreagă trebui să se strecoare printre desișuri și văgăuni.

Obosită însă, prințesa nu mai izbutea să fugă așa de iute ca la început. Vrăjitoarea, care răzbise prin pădure, putea s-o ajungă numaidecât. Sărmana prințesă, abia târându-și picioarele, aruncă mărul. Se uită îndărăt și văzu că mărul s-a prefăcut într-un munte înalt și prăpăstios. Spumega de mânie și de răutate vrăjitoarea, se cățără însă după o zi întreagă de trudă sus și, de pe piscul cel mai înalt, zări cum cu pas istovit, moartă aproape de frică și de oboseală, se îndepărta cu greu tânăra prințesă.

Atunci vrăjitoarea încălecă repede pe cocoș, zbură de sus și era gata-gata s-o înhațe pe nefericită de poala hainei. Prințesa aruncă însă cearșaful și, cătând înapoi, văzu cum larga pânză se prefăcu într-o mare fără capăt. Vântul răscolea valuri înalte. Plutind pe cocoșul uriaș, cam obosită, vrăjitoarea părea de departe un troian de zăpadă, învârtejit de spuma albă a valurilor zbuciumate ale mării.

Fericită, prințesa a ajuns la palatul tatălui său. Acolo o aștepta și prințul logodnic. Bătrânul rege a orânduit îndată ospățul și nunta. Întregul palat strălucea de lumină, în vreme ce vrăjitoarea aproape leșinată, călare pe cocoșul slăbit de putere, purtată de valuri, se uita la palatul sclipitor, ascultând cântecele lăutarilor și chiuiturile de bucurie ale nuntașilor. A bolborosit blesteme până ce-a pierit în chinuri groaznice.