EVREII DIN NORDUL BUCOVINEI
Istoria evreilor din Bucovina este una de peste 500 de ani. De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul Primului Război Mondial comunități evreiești independente existau în Cernăuți, Storojineț, Vijnița, Suceava, Siret și alte localități. În 1774, când Bucovina trecea la Imperiul Austriac, în Țara Fagilor erau circa 560 de familii evreiești. În orașul Cernăuți, capitala Bucovinei, erau peste 112 de familii de evrei. Aceste date au fost transmise Vienei de către general-guvernatorul Gabriel Anton von Splény. El a mai menționat faptul că orașul Cernăuți era construit haotic, însă cele mai bune case erau locuite de evrei.
În momentul de față în Cernăuți sunt multe nume de străzi și clădiri care au un trecut istoric evreiesc: școala specială profesională „Safa-art” pe strada Eliezer Steinbarg, casa hasidică al lui Yisrael Friedman, cimitirul evreiesc, fosta Mare Sinagogă.
Comunitatea religioasă evreiască a orașului Cernăuți a fost înființată în 1786, conform Decretului împăratului austriac. Aceasta reunea locuitori care împărtășeau iudaismul. Comunitatea religioasă evreiască din Cernăuți avea propriile sale instituții, inclusiv o școală, un spital, sinagogi publice, o baie, un cimitir. Inițial, consiliul comunității religioase evreiești din Cernăuți a lucrat în spații închiriate. Odată cu construirea Școlii evreiești-germane de la Cernăuți (1860), aici a fost amplasat biroul Comunității religioase evreiești din Cernăuți, cu o sală de ședințe, precum și o cameră a registrului evreiesc, unde erau înregistrate actele de stare civilă.
În diferite perioade ale istoriei orașului Cernăuți evreii constituiau 60-65% din populația capitalei Bucovinei. Peste 300 de clădiri istorice din Cernăuți au fost ridicate de comunitatea evreiască sau din fonduri evreiești. În regiunea Cernăuți sunt între 1500 și 2000 de etnici evrei din punct de vedere al concepției că un evreu aparține la această națiune dacă a fost născut de o mamă-evreică. Potrivit concepției aplicate de statul Israel, în Cernăuți sunt circa 5000 de evrei, care au rădăcini până la generația a III-a, potrivit președintelui Consiliului Comunității Evreiești din regiunea Cernăuți, Leonid Milman. Evreii din nordul Bucovinei țin cu sfințenie la obiceiurile și tradițiile lor, determinate de sărbătorile consacrate de religia iudaică, comemorări religioase sau laice ale unor evenimente însemnate sau personalități din istoria evreilor și alte zile festive din viața poporului evreu.
Sadagura – locul de naștere a melodiei „Hava Nagila”
În 1915 compozitorul Abraham Zevi Idelsohn, aflat în Ierusalim, a auzit și a înregistrat de la hasidicii sosiți din Sadagura (astăzi o suburbie a orașului Cernăuți) o melodie foarte frumoasă, care l-a cucerit deodată.
În 1918 Primul Război Mondial s-a încheiat, turcii au lăsat Palestina în seama britanicilor. Cu această ocazie la Ierusalim se pregătea un concert fără precedent. Pentru piesa finală compozitorul Abraham Zevi Idelsohn a folosit melodia „Hava Nagila”, care a apărut, potrivit legendei în Sadagura.
Abraham Zevi Idelsohn a scris acest cântec de bucurie şi pentru a celebra victoria Imperiului Britanic în Palestina contra Imperiului Otoman, din anul 1918, dar şi Declaraţia Balfour, prin care lordul Balfour, şeful Guvernului britanic, recunoștea dreptul evreilor de a emigra în Palestina.
Cel mai probabil, cântecul „Hava Nagila” s-a impus prima dată în rândul evreilor originari din Bucovina, care au emigrat în Palestina după ce a fost emisă această Declarație. Apoi, melodia a ajuns să fie cunoscută în toate comunitățile din Israel, iar în anii 50 ai secolului trecut ea a devenit un adevărat „hit”, cunoscut pe tot mapamondul.
Compozitorul a mai adăugat cuvinte la această melodie cu rădăcini bucovinene: „Să ne veselim, / Să ne veselim, / Să ne veselim şi să fim fericiţi! // Să cântăm, / Să cântăm, / Să cântăm şi să fim fericiţi! // Treziţi-vă, treziţi-vă, fraţi! / Treziţi-vă, fraţi, cu o inimă deschisă! // Treziţi-vă, fraţi, treziţi-vă, fraţi, / Cu o inimă deschisă!”
În centrul localității Sadagura a fost instalat un monument, în locul unde se presupune că a fost pentru prima dată cântată această melodie bucovineană. Un monument dedicat melodiei „Hava Nagila”, un cunoscut și celebru cântec din folclorul evreiesc, a fost dezvelit în octombrie 2020 în microraionul Sadagura – un fost important centru religios al hasidicilor din Bucovina. Celebra melodie este inspirată din cântecele populare din Bucovina, având un caracter interetnic. „Hava Nagila” este cântat îndeosebi la sărbătorile evreiești. Cântecul este intonat la nunțile desfășurate în stil tradițional.
Yisrael Friedman din Sadagura – fondatorul unei dinastii renumite a hasidismului
În anul 1842, în orășelul Sadagura, care se află la 6 km de Cernăuți a sosit fondatorul unui curent confesional nou – hasidismul. Este vorba de Yisrael Friedman. Potrivit istoricului Mykola Kușnir, director al Muzeului Istoriei Evreilor din Bucovina, de atunci Sadagura a devenit un epicentru al pelerinilor evrei din întreaga lume. Datorită lui Yisrael Friedman în Sadagura a apărut o frumoasă Sinagogă, o școală și alte obiective culturale și economice ale comunității evreiești. „El a reușit să întemeieze o adevărată dinastie hasidică, o memorie istorică aparte, o experiență confesională de nemaiîntâlnit și o perlă arhitecturală – marea sinagogă din Sadagura. Clădirea a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea”, a spus Kușnir. La Sadagura vin să se roage anual mii de evrei hasidici.
Sadagura este atestată documentar în anul 1770. A avut o importantă comunitate evreiască și deținea un rol important în istoria hasidismului iudaic. Dinastia rabinică de Sadagura a fost o importantă dinastie hasidică. Cei șase fii lui Yisrael Friedman au stabilit dinastii hasidice în diferite localități ale lumii.
Avrohom Mattisyohu Friedman s-a născut în a opta zi de Hanukkah, cum precizează reprezentanţii comunităţii evreieşti, în anul 1847, în orăşelul Sadagura, în apropiere de Cernăuţi, astăzi în Ucraina. Tatăl său era Menachem Nochum Friedman (1823-1869), un rabin renumit din dinastia hasidică de Rujin, fiul renumitului rabin fondator al acestei dinastii şi unul dintre părinţii cultului hasidic Yisrael Friedman. Avrohom s-a mutat la jumătatea secolului al XIX-lea la Ştefăneşti, în actualul judeţ Botoşani, România, unde se afla o puternică comunitate evreiască. Pelerinii evrei, dar şi membrii comunităţii evreieşti din Botoşani spun că Avrohom Mattisyohu Friedman a fondat una dintre cele mai importante curţi rabinice hasidice din estul Europei. Prin înţelepciunea sa, a ajuns renumit în toată România şi Europa de est, fiind consultat de oameni de toate religiile, care veneau la casa sa şi discutau pe diferite teme, cerându-i sfatul. Rabinul din era renumit pentru minunile pe care le făcea.
În sânul comunităţii evreieşti există numeroase poveşti despre miracolele lui Avrohom. De exemplu, încă din copilărie, era considerat clarvăzător, fiind luat de măcelarul din oraş la târg să vadă dacă vitele erau sănătoase şi curate. Le deosebea doar privindu-le şi nu greşea niciodată. Apoi, ar fi reuşit să alunge un incendiu în 1925. Oamenii de toate credinţele i-au cerut ajutorul, iar el s-a ridicat de pe scaun şi, doar din privire ar fi schimbat direcţia vântului ducând la potolirea incendiului. Legendele evreieşti arată că rabinul de la Ştefăneşti, originar din Cernăuți, ajuta oamenii indiferent de religie. Ar fi vindecat, de exemplu, pe copilul unui boier, venit să-i ceară ajutorul. Moşierul nu mai ştia cum să dea de cap unei boli care-i chinuia copilul, iar rabinul i-a confecţionat un omuleţ din lut numit „midbrie“, iar copilul s-ar fi vindecat imediat. Boierul i-a dat rabinului o caleaşcă, drept mulţumire. Când Avrohom Mattisyohu Friedman mergea în vizită la evreii din Bucureşti, toţi închideau prăvăliile în semn de onoare şi respect şi veneau să-i ceară sfatul. Membrii comunităţii evreieşti spun că doar prin prezenţa sa emana linişte şi bună dispoziţie.
Muzica Klezmer – un element inedit al culturii imateriale al evreilor din nordul Bucovinei
Orchestra „Feldman Band” a fost creată sub egida Societății Evreiești din Cernăuți. Luând în calcul că nordul Bucovinei reprezintă o sinteză a națiunilor, un teritoriu tolerant, muzica care și-a propus să o prezinte publicului această orchestră a fost una specific bucovineană. „Feldman Band” este o vedetă colectivă a Cernăuțiului, care creează muzica popoarelor din Bucovina. Lev Feldman, dirijor și coordonator al formației instrumentale, susține că a fost dificil să renască muzica klezmer în Bucovina: „Majoritatea aranjamentelor le-am făcut eu. Dificultatea este că nu avem o astfel de bibliotecă muzicală în Cernăuți. Am apelat la Biblioteca Mondială, care are o colecție de melodii evreiești antice. Aceasta este prima sursă din care mă inspir când creez muzică. În plus, ascult trupe mondiale care lucrează în această direcție și apoi fac propriul meu aranjament de melodii”.
Muzica klezmer este una veche. Din ebraică, „klei” înseamnă instrument, iar „zmer” – cânt. Muzica klezmer ar însemna un instrument care cântă, adică care cântă ca o persoană. Acest gen muzical inedit în sensul ortodoxal a apărut pentru prima dată în sec. al XV-lea în Spania, unde evreii erau plasați în zone izolate de creștini și nu aveau dreptul să folosească instrumente muzicale care să emită sunete cu frecvență mare.
O altă sursă a lucrării maestrului este moștenirea muzicală bucovineană. Feldman combină muzica diferitelor popoare care au locuit multă vreme în Bucovina: evrei, români, ucraineni, polonezi, armeni ș.a.
„Feldman Band” a ieșit pe scenă pentru prima dată la Cernăuți în anul 2000. La acea vreme nu era o echipă profesionistă. „Am luat o melodie evreiască și am aranjat-o pentru o orchestră de instrumente populare ucrainene”, spune Feldman.
În cei peste 20 de ani de existență, echipa orchestrei s-a schimbat de mai multe ori, până când s-a format o echipă de profesioniști adevărați, fani ai muzicii și culturii autentice. Pentru repetiții, orchestra folosește sala Școlii de Arte, directorul instituției susține foarte mult acești muzicieni. Orchestra a avut concerte importante în marile capitala ale Europei.
„Muzica klezmer evreiască necesită un grup de muzicieni, dar mai mulți să fie lideri. Am construit orchestra pe baza faptului că ar trebui să aibă lideri. Să fie, în primul rând, vioară și clarinet. Aceste două instrumente trebuie să conducă. Vioara este prima care vorbește pe tema dorului și destinului oamenilor. Apoi vin alte instrumente, cântarea lor este similară cu conversația umană. Pentru fiecare instrument muzical căutăm exact acele momente sonore care reflectă limbajul sau sunetele caracteristice poporului evreu, sunete care, în general, reflectă lumea muzicală a culturii evreiești. Astfel de sunete sunt făcute de cimbalele, trompeta și trombonul nostru. Căutăm astfel de momente peste tot. Este foarte important. Aceasta este diferența dintre această muzică și alte genuri”, spune Lev Feldman.
Cimitirul evreiesc și legendele sale
Cimitirul evreiesc, care face parte din rezervația istorică și culturală a orașului Cernăuți, a fost înființat în 1866. La intrarea în cimitirul evreiesc au fost îngropați magnații și patronii din regiune. Aici înmormântările sunt maiestuoase și pompoase. Urmează mormintele obișnuite cu inscripții în ebraică și germană. La intrarea în cimitir se află un zid al plânsului. Zidul a fost creat din fragmente ale monumentelor și mormintelor care au fost distruse în perioada în care cimitirul a fost închis. Evreii vin deseori aici. Nu toată lumea poate găsi mormintele rudelor lor așa că au ridic simbolic un zid.
Cimitirul are legendele și poveștile sale mistice. Energia aici este cu adevărat specifică. De exemplu, dacă în oraș este cald, atunci în cimitir este frig. De asemenea, potrivit legendelor se recomandă să nu fie vizitat cimitirul după apusul soarelui. Oamenii simt energia cimitirului în mod diferit. Cineva este calm aici, cineva intră într-o panică inexplicabilă.
Directorul Cimitirului, Angela Nikolaeva, susține că la Cernăuți ar trebui să fie formată o cultură a vizitelor la cimitirele vechi pentru a cunoaște trecutul Bucovinei. În perioada austro-ungară, maeștrii au construit morminte din materiale de calitate. Desigur, natura și timpul au avut o acțiune malefică și acum majoritatea criptelor sunt într-o stare nu prea bună.
Evreii au niște obiceiuri specifice la înmormântări. Mortului i se pun, pe amândoi ochi, câte un hârb dintr-o oală ce s-a spart anume în momentul morţii lui, ca un fel de pedeapsă, că el, fiind viu pe lume, cu ochii multe a văzut şi a poftit. Şi pe gură i se pune mortului o bucată de hârb, pentru că, trăind el, a vorbit cu gura multe rele. Între degetele mâinilor i se pun nişte furculiţe mici de lemn, ca, voind el să se scoale, la ziua judecăţii, să aibă pe ce se opri.
Nu priveşte nimeni din evrei, prin fereastră, în odaia mortului, nici nu se pleacă peste prag în ea, crezând că cel ce ar întreprinde una ca aceasta ar auzi plânsul mortului şi ar trebui apoi să moară.
Aducând evreii un mort la cimitir, întreabă de gropar dacă se mai află loc în pentru acel mort. Groparul trebuie să dea un răspuns negativ, după care îl roagă şi-i dau bacșișuri, ca să primească numai pe acest mort. Această formalitate se bazează pe credinţa că, apoi, nu vor muri alţi confesionali de ai lor. Dacă, însă, groparul, din greşeală sau răutate, ar răspunde afirmativ la întrebarea pusă, aceasta se consideră un semn foarte rău.
Timp de 7 zile, umblă toate neamurile mortului, fără deosebire de gen, în casă numai în colțuni, în semn de jale, şi stau pe pământul presărat cu cenuşă. Aceste tradiții s-au păstrat parțial la evreii din nordul Bucovinei.
Evreii mai cred că fiecare mort atâta se rostogoleşte în pământ, până ce ajunge în spațiul făgăduinţei, adică în Palestina, de unde va fi învierea tuturor morţilor evrei.
Traian Popovici, primarul care salvat de la deportare 20 de mii de evrei
Un adevărat exemplu de adâncă stimă faţă de oamenii de altă etnie serveşte activitatea avocatului român Traian Popovici, numit la 1 august 1941 în fruntea municipiului Cernăuţi. Primarul a primit ordin în perioada celui de al Doilea Război Mondial din partea Guvernământului Provinciei Bucovina de a prezenta un proiect de organizare a ghetoului, unde trebuiau să fie introduşi circa 49.000 evrei din oraş.
Referitor la acest fapt, Traian Popovici va scrie mai târziu: „Câteva zile după instalarea mea ca primar, am avut ocazia să vorbesc într-o audienţă de lucru cu guvernatorul Rioşanu asupra problemelor evreieşti. Decedatul guvernator îmi cerea să procedez la delimitarea unui cartier de oraş căruia voia să-i dea destinaţie de ghetou. I-am expus punctul meu de vedere net şi i-am arătat enormitatea acestei măsuri medievale, raportată la gradul de cultură a evreimii cernăuţene, i-am arătat că din punct de vedere tehnic nu pot admite aspectul degradant al închiderii unei părţi din oraş în baricade de sârmă ghimpată şi în îngrădituri de scândură. Cernăuţii cu alura lui de oraş occidental refuzând sub aspect edilitar o astfel de pângărire a esteticului său”.
Guvernatorul Alexandru Rioşanu a decedat şi în fruntea provinciei Bucovina este numit generalul Corneliu Calotescu, care n-a acceptat poziţia primarului şi, la 10 ocrombrie 1941, a emis „Ordinele pentru înfiinţarea ghetoului Cernăuţi, pentru confiscarea averilor şi pentru deportarea peste Nistru”. A doua zi, a început mutarea evreilor în ghetou şi deportarea lor peste Nistru. Primarul Traian Popovici înaintează demersuri către Bucureşti, cerând exceptarea evreilor cernăuţeni de la deportarea în Transnistria. În urma acestor demersuri, conducerea României de atunci a acceptat să fie eliberaţi de la deportare numeroşi evrei din oraş. La 15 octombrie 1941, s-au întocmit listele nominale ale evreilor care trebuiau să rămână în Cernăuţi, primind „buletine speciale”. În liste au intrat 19.689 de persoane, care au obţinut aceste buletine. Astfel, datorită intervenţiei lui Traian Popovici, au fost salvaţi de la moarte circa 20.000 de evrei. Spre Transnistria au apucat drumul 28.391 de oameni.
În 1946, când fostul primar al oraşului Cernăuţi a închis ochii pentru totdeauna, foarte mulţi evrei au participat la funeraliile sale, fiindcă românul Traian Popovici a rămas pentru ei Omul care a demonstrat lumii întregi cum trebuie să te porţi cu aproapele în condiţiile grele ale vieţii.
La 2 ianuarie 1969, Traian Popovici a fost distins post mortem cu Medalia celor drepţi din partea „Comisiei pentru cei drepţi” de pe lângă „Institutul comemorativ al martirilor şi eroilor Yad Yashem”.