EVREII DIN SUDUL BUCOVINEI
Așezare, situația demografică și organizarea în teritoriu
Evreii se așează compact în Moldova și Țara Românească la sfârșitul secolului XIV, refugiindu-se aici din Ungaria lui Ludovic I supranumit „cel Mare” (1470-1382), deoarece nu voiseră să se convertească la catolicism. Prezenţa lor în Bucovina poate fi însă documentată cu certitudine numai începând cu veacul al XVII-lea. Primele comunităţi evreieşti închegate s-au format la Cernăuţi şi Suceava în deceniile de după 1700, însă numărul evreilor din Țara Fagilor a crescut spectaculos după 1775, după includerea provinciei în cadrul Imperiului Austriac. În acest context, numeroși evrei au emigrat aici din Galiția învecinată, datorită condițiilor mai bune de trai (printre altele, ei au fost scutiți de serviciul militar până în 1830).
Comunitățile evreiești din Bucovina au fost formate în principal din evrei originari din estul Europei (așkenazi), deși în această provincie au existat și un număr mai redus de evrei sefarzi (originari din vestul Europei).
Localităţile bucovinene care aveau în 1776 cei mai mulţi evrei erau Cernăuţi (495 locuitori), Suceava (218 locuitori) Siret (73), Vijniţa (208), Sadagura (186), Câmpulung (46), Slobozia Bănilei (67), Vilaucea (59), Zastavna (33), Stăneştii de Sus (30), Ispas (24), Rohozna (22), Văşcăuţi (15).
În 1910 (anul ultimului recensământ imperial austriac), în Bucovina existau 102.919 evrei, care formau 12,9% din totalul populaţiei. Recensământul din 1930 consemna existența a 91.089 evrei în Bucovina (10,8% din totalul populației).
După deportările din Transnistria din 1941, numărul evreilor bucovineni a scăzut dramatic. Ulterior, evreii din sudul Bucovinei au emigrat masiv în Israel în perioada regimului Dej, iar cei din nordul provinciei în ultimii ani ai regimului sovietic.
În anul primului și, până în prezent, singurului recensământ din Ucraina independentă (2001), în regiunea Cernăuți mai locuiau doar 1443 evrei, dintre care 1308 în orașul Cernăuți.
Recensământul din 2011 consemna existența în România a 3271 evrei, dintre care 70 în județul Suceava (27 în Suceava, 12 în Fălticeni, 17 în Rădăuți, 3 în Vatra Dornei, 4 în Dorna Candreni etc.).
Organizația centrală a evreilor din spațiul românesc, Federația Comunităților Evreiești din România este formată din 39 comunități. Patru dintre acestea se află pe teritoriul județului Suceava: comunitatea evreilor din Fălticeni (președinte Robert Steinmetz), comunitatea evreilor din Rădăuți (președinte Igo Ziggi Kofler), comunitatea evreilor din Suceava (președinte Sorin Golda), comunitatea evreilor din Vatra Dornei (persoană de contact Ana Corduban).
Obiceiurile (tradițiile)
Evreii sunt „poporul cărții” iar dăinuirea lor în istorie, după dispariția statului evreu, se datorează – fără îndoială – religiei lor monoteiste, pe care au păstrat-o neschimbată până astăzi. De aceea, principalele tradiții ale evreilor sunt cele religioase.
Viața religioasă a evreilor bucovineni a fost influențată în special de hasidism, curent religios apărut în sud-estul Poloniei de astăzi în secolul XVIII și introdus în Bucovina în secolul următor, caracterizat în principal printr-un fel de bucurie și extaz față de creația lui Dumnezeu. Sub influența hasidismului a apărut celebra „curte rabinică” de la Sadagura (simbol universal al hasidismului bucovinean), alte „curți rabinice” hasidice fiind întemeiate la Boian, Cernăuți, Storojineț, Vijnița în nordul Bucovinei, la Rădăuți, Siret și Suceava în sudul provinciei.
În comunitățile evreilor bucovineni din secolul XXI există până în prezent două tipuri de obiceiuri (tradiții): religioase și laice.
În cadrul tradițiilor religioase, cele mai importante sunt următoarele: Roș Hașana (Anul Nou), Yom Kipur (Ziua Iertării), Hanuka (Ziua Macabeilor, Sărbătoarea Luminilor), Purim (Sărbătoarea Destinului), Pesah (Paștile), Șavuot (Sărbătoarea Săptămânilor, Rusaliile).
După anul 1990, comunitățile evreilor din sudul Bucovinei comemorează două evenimente tragice din istoria poporului evreu: Ziua Holocaustului (27 ianuarie) și deportarea în Transnistria a evreilor din sudul Bucovinei (9 octombrie).
2.1. Obiceiurile (tradițiile) religioase
Organizate de conducerile comunităților evreiești din Fălticeni, Rădăuți, Suceava și Vatra Dornei, acestea reprezintă un prilej de întâlnire, de bucurie și consolidare a solidarității de grup. Pe lângă evreii localnici, la aceste întâlniri participă lideri sau personalități ale evreilor din România și personalități politice sau culturale ale județului Suceava.
Roș Hașana se sărbătorește, în funcție de calendarul ebraic, în luna septembrie sau octombrie, însă nu poate cădea niciodată joi, vineri sau duminică. În 2022, Roș Hașana se va sărbători pe 25 septembrie, anul 5783 după calendarul ebraic.
Această sărbătoare numită și „Ziua Amintirii” (amintirea creării lumii și a lui Adam și Eva) durează 2 zile și este marcată de două evenimente deosebite: suflatul (sunatul) în shofar (corn) și o cină specială. Suflatul în shofar are menirea „de a-l deruta pe Satan și de a-l împiedica astfel să aducă acuzații împotriva evreilor în fața lui Dumnezeu înainte de Ziua Judecății” (o altă denumire a sărbătorii Roș Hașana).
La cina festivă se servesc mere unse cu miere, pentru ca anul următor să fie bun și dulce, diverse fructe și legume și un cap de pește. Urările tradiționale în timpul cinei sunt ”Șana tova” (Un an bun) și „Șana tova ve metuka” (Un an bun și dulce).
Următoarele zece zile după Roș Hașana sunt zile de examinare a conștiinței, penitență și rugăciune, în așteptarea Zilei Iertării.
Yom Kipur, considerată cea mai sfântă zi a anului ebraic, este o zi petrecută în rugăciuni și post negru, până la apariția primelor stele. Se consideră că atunci Dumnezeu decide, conform tradiției, soarta fiecărui evreu și soarta poporului evreu. În 2022, Yom Kipur se va sărbători la 5 octombrie, anul 5783.
Hanuka este o sărbătoare de 8 zile care comemorează în principal evenimentele istorice desfășurate între 165-163 î.Hr., marcate de lupta victorioasă a familiei Macabeilor împotriva regatului elenistic seleucid al Siriei. Este denumită și „Sărbătoarea Luminilor”, amintind de minunea luminilor aprinse timp de opt zile (deși aveau ulei doar pentru o zi), la izgonirea păgânilor din templul din Ierusalim, în timpul regelui Antiochus al IV-lea Epiphanes. Începutul acestei sărbători în 2022 este 18 decembrie, anul 5783.
Purim este o sărbătoare care celebrează minunea salvării de la moarte a evreilor din Imperiul Persan condus de regele Xerxes/Artaxerxes I (465-424 î.Hr.), din dinastia regală a Ahemenizilor. În conformitate cu cartea Estera din Vechiul Testament, Haman, înalt demnitar regal, dorește moartea evreilor care sunt salvați de la moarte de înțelepciunea Esterei și a unchiului său, Mardoheu. Haman este ulterior ucis împreună cu cei 10 fii ai săi. Purim este o sărbătoare ludică, cu carnaval, cântece și dansuri. O prăjitură specială, în formă de triunghi, consumată cu acest prilej de către evreii bucovineni este Hamantaschen (tradusă în general cu „buzunarele lui Haman”), amintind însă, prin forma lor, mai degrabă de o bonetă/pălărie purtată de acesta.
În 2022, Purim va fi sărbătorit pe 16-17 martie, anul 5783.
Pesah sau sărbătoarea Paștelui rememorează Ieșirea poporului evreu din robia egipteană și cei 40 de ani de peregrinare prin pustiu. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse de panificație dospite. În anul 2022, Pesah va fi sărbătorit în perioada 15-23 aprilie, anul ebraic 5783.
Șavuot. Sărbătoarea celebrează dăruirea de către Dumnezeu a Thorei pentru poporul evreu, prin intermediul lui Moise. Creștinii îl numesc Rusalii deoarece, conform calendarului ebraic, se sărbătorește la 50 de zile după Pesah. Șavuot va fi sărbătorit pe 4-6 iunie 2022, anul ebraic 5783.
2.2. Tradiții laice
Comemorarea Zilei Holocaustului (27 ianuarie) și a deportării în Transnistria a evreilor din sudul Bucovinei (9 octombrie) au beneficiat, post 1990, de participarea la activitățile specifice (în principal conferințe și simpozioane științifice) desfășurate la Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei a unor nume mari ale comunității evreiești din România: Otto Adler, Lya Benjamin, Liviu Beriș, Oliver Lustig, Liviu Rotman, Raphael Schapiro, Harry Kuller.
La aceste activități participă întotdeauna, în calitate de invitați sau conferențiari, oameni de cultură din județul Suceava sau din alte județe ale țării.
Legende și povești
Povestirile populare ale evreilor din spațiul românesc (incluzând aici România, nordul Bucovinei și Republica Moldova) se încadrează în două tipuri de povestire: maises (sg. maise) și kaskalim (sg. kaskale). În conformitate cu aprecierea scriitorului, etnologului și istoricului de artă Claus Stephani (originar din Brașov), maises sunt povestiri populare cu caracter de basm în vreme ce kaskalim au un caracter diferit de basm, însă ușor ambiguu: povestesc despre evenimente care „e posibil să fi avut loc” dar și despre personaje care au trăit în trecut, în realitate.
În cele ce urmează, prezentăm o maise culeasă de Claus Stephani în 1981, în Rădăuți. Sondajele făcute în 2021 în cadrul comunității evreiești de acolo denotă faptul că aceasta încă era cunoscută de către interlocutori.
Despre bărbatul cu nevasta hapsână
Trăia o dată un bărbat și, dacă n-ar fi trăit, n-aș povesti această maise. Da, da, ai auzit bine: Este o maise și nu o povestire, asta înseamnă că totul este neadevărat sau adevărul este atât de adânc, încât nu poate fi recunoscut. Pentru că acest bărbat a existat poate și cineva a spus o dată că a fost un huțan din Vicovul de Sus, cel căruia i s-au întâmplat toate astea. Poți să știi? Eu sunt însă de cu totul altă părere: Omul despre care povestesc acum n-a fost un huțan din Vicovul de Sus și n-a fost nici șvab; a fost unul din oamenii noștri, un ovrei, un ovrei sărman. Atât deocamdată referitor la persoana despre care voi povesti îndată câteva lucruri.
Așadar: Trăia cândva un bărbat care nu era nici isteț, nici tâmpit, nici leneș, nici harnic, care își ducea așa zilele, fără să îl ia nimeni în seamă. Astfel de oameni există și se spune despre ei: Ăsta n-a mâncat usturoi, dar nici gura nu-i miroase. Sau se mai spune: Înainte de a merge să fure un cal, cere voie. Da, există și din aceștia, și printre evrei, în vremurile de demult era plin pe-aici de aceste biete figuri, care nu furau nimănui vreo găină, dar nu aveau nici ei vreuna.
Acest om, așadar, nu avea nimic în afară de o colibă modestă de pământ, o pisică (pe asta trebuie să o ai întotdeauna, altfel nu scapi de șoareci), o mică grădină de legume avea de asemenea, chiar în spatele casei, și bineînțeles că avea și o nevastă, care era însă tare hrăpăreață. Acum, așa se întâmplă: Femeia e hrăpăreață, vrea să apuce și să aibă, dar de unde să ia ceva, dacă de nicăieri nu e nimic de luat. Lăcomia singură nu aduce bogăție, cel mult otrăvește sufletul.
Într-o bună zi amu femeia îi zise bărbatului: ”Iosii”, că așa îl chema, uitasem să spun asta, ”Iosii, meri în pădure și taie lemne, da du-te numa când se întunecă, să nu te vadă gornicul. Numai îi nici un lemn să hierbem supa de păpădie.” (Atât de săraci erau oamenii ăștia, la ei nici măcar de Șabat nu găseai un ciolent, o supă cum trebuie, ce să mai vorbim de pește sau tocană.
Când se făcu întuneric de-a binelea, Iosii își luă securea și merse în pădure și pentru că era o noapte cu lună vedea bine. Așa văzu un fag tânăr pe care îl îndoise furtuna și care probabil oricum nu s-ar mai fi putut îndrepta. Ridică securea și vru să lovească, dar auzi cum fagul îi spuse cu glas suav:
”Oi, Iosii, bunule, cruță-mă. Sunt încă tânăr și vreau să mai cresc și să trăiesc. Îți voi îndeplini cu plăcere orice dorință”. Așa vorbi tânărul fag.
”Na”, zise Iosii, ”atunci n-ai decât să faci să hie șopronu meu plin de lemne și-apoi numai îi musai să te dobor.” Și alergă acasă.
Când se uită în spatele colibei sale, șopronul mic și strâmb era într-adevăr burdușit cu cele mai frumoase și mai bune lemne de foc, toate tăiate, crăpate și stivuite. Acum îi povesti și nevestei sale, Șura, ce i se întâmplase cu puțin timp în urmă în pădure.
„Neghiobule, țicnit ce ești tu”, îl ocărî aceasta și îl împroșcă cu cele mai rele vorbe” cum ai putut să hii așa un prostan? Mult mai multe trebuia să cei, de exemplu o casă nouă, cu coperiș de țiglă, așa cum îs câteva la Frătăuți, unde locuiesc șvabii. Hai, fugi în pădure și cere-i la fag o casă nouă”.
Ce să mai spun? și această dorință îi fu îndeplinită, iar el se gândi că acum și nevasta lui va fi mulțumită. Dar n-a fost așa, din păcate, pentru că nu după mult timp începu să mai ceară ceva și apoi încă ceva și încă ceva și mereu avea câte o dorință pe care fagul trebuia să i-o îndeplinească. Iar Iosii, asta trebuie să o spun, începuse chiar să fie un pic supărat pe Șura pentru că nu-i dădea pace și lăcomia ei devenea tot mai mare.
Într-o zi apoi spuse: ”Hai, meri în pădure, Iosii, și cere-i la fag să-i facă pe toți oamenii din sat iobagii noști; și tot avutul lor să hie al nost”.
Și cum stătea Iosii în fața fagului și îi transmitea, cam stânjenit – și asta trebuie spus, pentru că nu se simțea deloc în largul lui – , această ultimă dorință, se iscă dintr-o dată o vijelie, așa cum venea iarna Crivățul din Ucraina, iar crengile copacului se îndoiră și îl plesniră peste față, așa încât de câteva ori strigă ”Auvei, auvei”. În cer se auzi un tunet și se dezlănțui furtuna. Lui Iosii însă i se făcu dintr-o dată frică, simți că de data aceasta ceruse prea mult; și plecând iute de acolo, alergă către sat.
Amu, ce credeți, ce văzu în sat?
Unde fusese casa nouă și frumoasă era iarăși coliba lui mică și murdară, iar în fața ei se ghemuise nevastă-sa, văicărindu-se pentru că tot ceea ce primise într-un timp atât de scurt îi alunecase pur și simplu de sub fund. Dispăruse, ca și când n-ar fi fost vreodată! ”Vai, vai, vai, Dumnezeul meu!”, se căină acum și Iosii. și stătură amândoi toată noaptea și plânseră și se văitară. Asta era pedeapsa pentru că, în lăcomia lor voiseră să facă și pe alții slugi.
Chiar în dimineața următoare Iosii alergă în pădure să îi ceară iertare bunului fag și să recupereze măcar o parte din bogăția pierdută. Dar oricât căută fagul, nu îl mai găsi.