ARMENII DIN NORDUL BUCOVINEI

Armenii au început să sosească pe teritoriul actual al Bucovinei în sec. XI-XIII, interacționând cu localnicii în calitate de negustori de mare succes în spațiul eurasiatic. Pe parcursul viitoarelor secole negustorii creau în Bucovina diferite depozite pentru mărfuri, cu timpul ei veneau împreună cu familia sau cu prietenii și rămâneau aici. Bucovina era atractivă pentru armeni datorită libertăților economice și confesionale. Despre negustorii armeni se amintește și în Hrisovul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun de la 4 octombrie 1408, în care pentru prima dată este atestat documentar numele orașului Cernăuți.

După 1774 armenii au obținut un statut aparte, având condiții favorabile atât pentru activități economice, cât și pentru păstrarea identității confesionale și lingvistice pe teritoriul Imperiul Austriac. În 1820 în Cernăuți locuiau 30 de familii armenești. La 9 octombrie 1875 a apărut Biserica armeano-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care a devenit un centru cultural-spiritual al armenilor.

În 1998 prin decizia Consiliului regional Cernăuți comunitatea religioasă evreiască a obținut un statut separat, iar serviciul divin a revenit la el acasă în Biserica Armeană. A fost un mare eveniment pentru comunitatea armenească după o perioadă îndelungată a regimului comunist. Pe lângă biserică la Cernăuți există o școală duminicală, unde circa 20 de copii învață limba armeană și elemente ale culturii armenești. De asemenea, tinerii armeni au inițiat procesul de constituire a unei organizații a studenților. Comunitatea armeană nu este una numeroasă, constituind în jur de 300-500 de persoane, dintre care membri activi ai comunității, care își asumă identitatea și participă la evenimentele culturale sunt în jur de 60. În pofida acestei cifre mici, comunitatea armeană dispune de un patrimoniu cultural imaterial prețios, care merită promovat și cunoscut.

Povestea de viață a primarului armean Iacob von Petrovici

Primul primar al orașului Cernăuți, în contextul oferirii statutului de localitate autoguvernată, a fost un etnic armean. Este vorba de Iacob von Petrovici. În această perioadă orașul a cunoscut o înviorare economică. Petrovici s-a născut în 1815. Toată viața și-a dedicat-o orașului Cernăuți, dar și comunității etnice pe care o reprezenta.

Datorită eforturilor primarului Petrovici, Cernăuțiul a reușit să învingă foametea din 1864-1865, epidemiile de tifos și holeră din 1866. S-au păstrat în Cernăuți diferite legende și povestiri despre neobositul primar, care făcea tot posibilul pentru a salva viețile cernăuțenilor. Primarul a creat un sistem modern pe acele vremuri de protecție anti-epidemică, de apărare împotriva incendiilor, de amenajare a străzilor orașului Cernăuți. Acest etnic armean, primul primar al Cernăuțiului autoguvernat, a fost menționat cu ordinul de gradul III a Coroanei Regale.

S-a stins din viață la 2 noiembrie 1869 în orașul Cernăuți. Pe strada Ruska din bătrâna urbe bucovineană a fost instalat un bust al primarului de etnie armeană, portretul său este plasat în sala de sesiuni a consiliului orășenesc Cernăuți. Modelul de viață și activitatea politică a lui Iacob von Petrovici este unul de urmat pentru conducătorii de astăzi. La monumentul lui Petrovici se adună membri ai comunității armene din Cernăuți, dar și reprezentanții autorităților locale, pentru a păstra memoria cernăuțenilor despre primarul cu sufletul mare.

La Cernăuți se desfășoară și o conferință dedicată lui Iacob Petrovici – „Portret istoric. Iacob von Petrovici: Părintele orașului cu rădăcini armenești”. Merită menționat faptul că datorită lui Petrovici la Cernăuți a fost ridicată Biserica Armeană. El a cumpărat din bani proprii un lot de pământ în centrul orașului Cernăuți și a fondat un comitet pentru colectarea fondurilor necesare pentru construcția bisericii. Edificiul a fost proiectat de Josef Hlávka, arhitect ceh, căruia îi aparține și proiectul arhitectural al Reședinței Mitropoliților Dalmației și Bucovinei.

Simbolistica focului și sărbătoarea Întâmpinării Domnului la armeni

Întâmpinarea Domnului este una dintre sărbătorile fixe ale Bisericii Armene și se sărbătorește la patruzeci de zile după Crăciun. Întâmpinarea Domnului înseamnă „Venirea înaintea Domnului” sau „Ieșirea Înaintea Domnului”, iar mesajul acesteia este chemarea de ieșire înaintea Domnului.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una dintre acele sărbători în care, credincioșii, după ieșirea din biserică, petrec prin obiceiuri și festivități proprii. Obiceiuri numeroase și tradiții din Vechiul Testament și epoca precreștină, s-au transformat prin venirea lui Hristos în lume luând înțelesuri creștinești. Unul dintre aceste obiceiuri este focul din ziua sărbătorii Întâmpinarea Domnului. Popoarele din vechime dădeau o foarte mare importanță focului, atribuindu-i puteri purificatoare. După obiceiul creștinesc, în seara de ajun a acestei sărbători, se aprinde focul în curtea bisericii și în curțile caselor credincioșilor. Peste foc sar noii căsătoriți, precum și rudele acestora și vecinii. Se credea că săritul peste foc îndepărtează boala, ghinionul și toate celelalte lucruri rele.

Totuși, focul sărbătorii Întâmpinarea Domnului are și alt înțeles. Dacă în perioada păgână aprinderea focului, săritul peste el și obiceiul popular al dansului în jurul său făceau parte din ritualul de venerare a focului ca Dumnezeu, în perioada creștină, aceste manifestări dau focului calitatea de creația a lui Dumnezeu, este închinat lui Dumnezeu. Armenii cred că focul are calitatea de a curăța, a sfinți și a da putere. Acesta este privit ca pe o calitate a Sfântului Duh și simbolizează prezența lui Dumnezeu. Prin urmare, focul din timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului, a intrat între obiceiurile Bisericii Armene probabil avându-se în vedere însemnătatea biblică a acestuia.La Cernăuți Întâmpinarea Domnului are și o semnificație locală. Preotul întâmpină toate cuplurile noi, fiind vorba de tinerii care au creat recent o familie nouă. Tinerii sar peste un rug de foc pentru a lăsa tot răul în urmă și a intra purificați în perioada căsniciei. Obiceiul mare și rolul de socializare și contact între membrii comunității nu prea mari.

Obiceiul stropitului cu apă

Alături de săritul peste rug, un alt procedeu de purificare tradițională a trupului și sufletului la armeni este stropitul cu apă. Dacă focul purifică, atunci apa, potrivit credințelor armenești aduce prosperare. Bătaia cu apă este o tradiţie armenească păstrată peste tot în lume. Armenii dansează şi se stropesc cu apă în fiecare an la început de august sau în iulie, obicei care există de mii de ani. Armenii, practic, mulţumeau în trecut zeiţei care se ocupa de recoltă. În timpul verii, se băteau cu apă şi astfel mulţumeau zeiţei pentru ajutorul acordat şi o rugau ca la sfârşit de an să îi ajute să aibă o recoltă cât mai bogată. Stropitul cu apă este păstrat ca obicei și în nordul Bucovinei, dar a căpătat o semnificație creștină.

De Vartavar, echivalentul sărbătorii Schimbării la Faţă, după predică are loc de obicei bătaia cu apă. Armenii recunosc că aceasta este o tradiţie populară, care era şi înainte de creştinism la poporul armean, însă, după ce armenii au devenit creştini, patriarhul a păstrat obiceiurile vechi. Părinții Bisericii Armene ar fi legat sărbătorile creştine de cele vechi, schimbând sensul lor. Astfel a apărut un sens creştin în cazul acestui obicei, fiind un simbol al curățării și prosperării.

Folclorul armenesc

Cele mai bine păstrate mostre de folclor sunt cântecele populare, interpretate fie ocazional la unele evenimente și sărbători din viața comunității, fie în procesul de educare a copiilor, fie pur și simplu din plăcere. Genul cel mai bine reprezentat din literatura populară este cel al basmului. Armenii bucovineni au păstrat multe proverbe locale, unele fiind creația interferențelor culturale.

Mamele armene își adorm copiii cu cântece, care variază, după localitatea, educația mamei şi împrejurări. Iată un astfel de cântec de leagăn:
Adormi, mititelul meu, ochi-ţi închide,
Ochii tăi botezaţi lasă-i să adoarmă,
Copilul meu, iată-l că adoarme.
Crucea de aur de la gâtul tău,
Pază să-ţi fie, preotul ţi l-a legat.
Mărgele albastre eu ţi-am atârnat
Pentru de deochi, nu plânge, dormi!
Toate zilele, mama ta trează,
Nedormită, veghează lângă leagănul tău.
Te leagăn ca să dormi şi să creşti,
Cu plânsu-ţi inima să nu-mi răneşti,
Dormi şi tu, ca să dorm şi eu,
Sfântă Maica Domnului, dă somn copilului meu!”

Sunt la mare căutare în nordul Bucovinei, ca izvor de înțelepciune, proverbele armenești. Prezentăm câteva dintre acestea: „Omul înţelept e ca soarele, tot cuvântul soare naşte. Omul prost e ca şarpele, totdeauna pe om îl răneşte”, „Este om care valorează ca o mie, sunt oameni care nu valorează nici ca unul. Cel ce valorează o mie, înaintea prostului, nu înseamnă nimica!”, „Nu face fărădelegi, răsplata de la Cel ceresc o ia!”, „Bătrânii au zis: ce folos negrului săpun şi nebunului povaţă?”, „Cel de la ochi depărtat e răcit şi la inimă”, „Om la om grijă nu ştie, la miezul nopţii la biserică îl invită”, „Fur de la fur a furat, Dumnezeu a văzut şi s-a mirat”, „Ţie-ţi zic, fiică, Tu ascultă, noră!”, „Mai bine cu cel vrednic a căra pietre, decât cu cel prost a sta la masa”, „Mai bine să ai ceva stricat, decât nimic de mâncat”, „Limba dulce pe şarpe-l scoate, limba cea rea şi pe şarpe îl crapă”, „Grijă de un an, treabă de un ceas”, „Pune pe mama să-şi laude fata”, „Trei zile, împărat, patruzeci de ani, la casă, argat”, „Fiecare iubeşte pe cel asemenea cu dânsul”, „Câinele, lătrând mult, lupi aduce”.

Poveștile, legendele și proverbele armenești sunt strâns legate cu morala creștină. Învingător al luptelor dintre bine și rău mai întotdeauna este binele, iar cel nevinovat este în permanență susținut de Dumnezeu. Un exemplu, este mitul „Dumnezeu nu lasă pe nevinovați să piară”:

„Acum mulți ani trăia o fată săracă, nevinovată, care era foarte frumoasă și lua ochii privitorilor. În apropiere locuia un conte, un desfrânat care și-a petrecut întreaga viață în depravare. Acest duce pusese ochii pe fata care trăia într-o colibă, singură câștigându-și pâinea cu sudoarea frunții. Singurul ei tovarăș era un dulău care o apăra cu strășnicie pe stăpâna lui.

Odată, fata s-a dus să culeagă fragi. Ducele aflase acest lucru și se furișase pe acel drum, pentru a o deranja. Astfel, ajunse în preajma fetei și o îmbrățișase cu forța, în timp ce-i șoptea vorbe dulci la ureche. Țipetele fetei fuseseră auzite de dulău, care sări în spinarea ducelui și-l sfâșie. Dădu drumul fetei speriate, care ajunsese acasă.

În același timp, lucrau pe câmp mulți oameni, care văzură fata și câinele grăbindu-se spre casă. Îl găsiră pe duce mort și declarară că fata era asasina. Din cauza frumuseții ei, fata era invidiată, iar acum cei care o urau au adus-o în fața tribunalului. Oamenii furioși o condamnaseră deja și tribunalul a decis s-o condamne la moarte. Atunci, s-a apropiat câinele și rănile ducelui mort începură să sângereze. Auditoriul s-a minunat tare de acest fapt, iar fata, plângând, a declarat că ducele care o urmărea fusese ucis de câine. Pentru că a spus adevărul, fata a fost eliberată și răsplătită”.

Obiceiuri și tradiții creștine la armenii din Cernăuți

Armenii care umblă la Biserica Armeană din Cernăuți au sărbători asemănătoare cu cele ortodoxe. Principalele sărbători sunt Paștele și Crăciunul. În coșul de Paște, spre deosebire de creștinii-ortodocși, armenii pun neapărat un ou roșu, care simbolizează sângele vărsat de Iisus Hristos. De asemenea, se pune în coș verdeață, care simbolizează o nouă viață. În acest coș pascal armenii pun pește și vin. Această băutură este considerată sângele lui Hristos și la majoritatea sărbătorilor creștine, dar și în familie se bea anume vin.

Când moare vreun armean, atunci se adună rudele, cunoscuţii şi vecinii la casa mortului, ca să mângâie familia defunctului. Aceasta necontenit boceşte şi plânge pe cel mort, ba chiar plătea în trecut bocitoare, care aveau ca scop să bocească pe cel mort, cât timp stă expus în casă şi să-l petreacă, bocind, până la mormânt.

BUCATE TRADIȚIONALE: Lavașul armenesc

Lavașul este pâinea tradițională armenească, cunoscută și în regiunea Cernăuți.

Ingrediente: 500 gr. de făină, 300 ml. de apă, 2 lingurițe de drojdie uscată, 3 linguri de ulei de masline, 2 lingurițe de sare

Modul de preparare: Se amestecă făina, drojdia și sarea. Se amestecă apa și uleiul. Poate fi folosit mixerul sau amestecarea manuală, ca în trecut, timp de 5-10 minute. Aluatul trebuie să devină neted și elastic, ușor umed. Se unge un castron cu ulei, se pune aluatul în castron. Se acoperă și se lasă la crescut 1 oră și jumătate. Se face foc în cuptor. Se rupe câte o bucată de mărimea unei mandarine din aluat (aluatul se acoperă după ce se ia din el). Se pune făină pe o bucată de hârtie de copt, se întinde aluatul cu merdeneaua (sucitorul) cât mai subțire posibil, max. 2 mm. grosime ca foaia de hârtie. Se glisează în tava de copt, se dă la cuptor pentru 90 de secunde pe măsură ce se scot din cuptor, se pun una peste alta și se acoperă. Se poate consuma imediat după ce se răcește.

BUCATE TRADIȚIONALE: Horovaț – grătarul armean

Grătarul armean este foarte gustos, fiind o bucată tradițională a armenilor pretutindeni. Așezați cotletele de miel în marinada lor în noaptea anterioară preparării.

Ingrediente: 8 cotlete de miel. Pentru marinată: 1/2 ceapă (tocată), 1/4 ceașcă / 60 ml. pătrunjel (tocat), 30 ml. ulei vegetal, 20 ml. pastă de tomate, 2-3 căței de usturoi, 1/2 linguriță de chimen, 1 linguriță de paprica, 1 linguriță de sare de mare, 1/2 linguriță piper negru, 1/2 linguriță fulgi de ardei roșii, 1/4 linguriță de pulbere de mandarină.

Modul de preparare: Toate ingredientele trebuie tocate și amestecate. Poate fi folosit și procesorul de bucătărie până se obține o piure sau o altă masă omogenă. Așezați cotleturile de miel tăiate într-o pungă de plastic care poate fi reînzestrată. Se toarnă marinada peste vârful sacului de sigilare și se pune în frigider timp de 12-24 ore.
Preîncălziți grătarul. Îndepărtați cotletul din sac și puneți-l pe grătar. Gătiți la foc mediu-mare timp de 5-7 minute pe fiecare parte, în funcție de grosiem. Odată gătit, scoateți din căldură și garnisiți cu puțină pătrunjel. Serviți cu pilaf de orez.